balBlog

Sfertul academic al Balblog-ului, adica io, a asteptat sa treaca “tavalugul” de concerte ca sa emita o parere. La inceput a fost Metallica, desi unii zic ca a fost de fapt Cuvantul…in fine, chestie de gusturi. La ora concertului Metallica nu aveam inca bilet la Maiden si nici intentie de vreun (am vazut ca se foloseste tot mai des vre-un ) attend…ignoranta tipic romaneasca. Imi planuisem temeinic o “furie” pe Metallica si o plonjare in sine, al meu evident, la Massive. Prima nu mi-a iesit probabil din cauza ploii si al faptului ca am stat departe hat, tocmai la peluza (dar parca nici Metallica nu mai e ce a fost odata); la a doua a fost ceva in genul “it’s not you, it’s me” routine, remember George Costanza? :). 

A venit si ziua Maiden si recunosc ca m-am pregatit ca pentru un examen serios : tinuta adecvata, versuri invatate, mai lipseau ”copiutele” pentru versurile prin care nu “trecusem” inca si aveam tacamul complet. Cei prezenti parca isi scosesera ”uniformele” de acum 10-15 ani (la unii chiar de mai mult timp). Desi ne-a asasinat ceva timp de pe scena, am gasit o utilitate si pentru Lauren Harris, fiica basistului de la Maiden : daca tomesco si-a gasit muzica de ambient pentru nunta in persoana d-rei Martina Topley Bird, noi am gasit pe cine sa-i aducem la petrecerea burlacilor.  

Desi nu meritati, pentru ca nu ati platit bilet sa veniti sa vedeti, iata cum au decurs “ostilitatile” :

Apoi, dupa ce ne prevenise Sir Churchill ca o sa luptam din greu, ne-au luat pe “sus” cu Aces High si nu ne-au mai lasat sa respiram timp de cateva piese. La Trooper eram deja gata sa atacam la baioneta, cu Bruce in tunica rosie si fluturand drapelul.

De-abia dupa asta am reusit a “ingaima” ceva pe-acolo…dar l-am lasat pe dom’ doctor in istorie speachless

Altogether a fost entuziasmant, exaltant, exuberant, energizant, electrizant, eclatant(pentru tomesco) si s-a terminat in Hallowed Be Thy Name, cand deja nu mai aveam voce, facusem schimb de par cu majoritatea vecinilor si ma durea gatul ingrozitor.

Long Live, The Queen! (si Balblog, evident)

editia balblog de week-end va serveste combinatii onomastice neobisnuite inspirate de un articol despre Bad Baby Names din statele unite ale ultimului secol.

pentru cei care raman fideli acestei pagini si nu vor sa dea click pe link, iata topul 20:
20: Wanna Funk
19: United States
18: Lotta Bacon
17: Hysteria Johnson
16: Waitress Seholley
15: Nail Rambo
14: Jump Jump
13: Tackle Feigenbutz
12: Mustard M.Mustard
11: Jelly Bean Cook
10: Fat Meat Fields
9: Geography Bryan
8: Zero Pie
7: Cylinder Klinefelter
6: Nice Veal
5: Cylclops Walthour
4: Envy Burger
3: Cancer Grindstaff
2: Young Boozer
1: Dracula Taylor

trecand la oile noastre, ii amintim scurt lui manolito sa nu-si piarda copilul pe plaja pentru ca numele popa este cel mai des intalnit si apelat nume de familie din romania (200000 de persoane).

banuiala voastra ca am avea si noi nume mioritice de senzatie este perfect intemeiata:
Curca, Buca, Flocea, Pasarica, Laba, Nebunu, Bounegru, Mortu, Blegu, Belibou (eu am vazut in vecinatatea amicului Fermier numele de Belivaca), Galeata, Sarcina, Putica, Bucila, Pipi, Betivu, Sula, Slabutu, Slanina, Roadevin, Boubatrin, Oasenegre, Jegu, Buba, Stricatu, Nespalatu, Gainat, Pisu, Botderata, Gunoi, Muc, Regulatu, Castron, Pierdevara, Batmindru, Sfirc, Usainchisa, Pirtan, Bulan, Acru, Bula, Boroboata, Prostu, Hitler, Muci.

pe aceeasi tema, o pagina de fictiune din ion manolescu, derapaj:
Era prea mult. Mă răzbunam punînd mîna pe cartea de telefon şi urmărind pagină cu pagină povestea mizeriei umane. Acolo se-aflau micile specimene ale comunismului, imprimate de mintea unui autor dement. Toate chipurile care mă chinuiau pe stradă primeau un nume, corpurilor slute li se ataşa o identitate, un act oficial, cu adresă şi număr de telefon, aşa cum i-ai face o carte de vizită unui urangutan într-un tufiş. Consultam cu voluptate lista nesfîrşită a ratării congenitale şi alegeam exemplarele rare, crema defecţiunii umane. Apoi sunam:

“Doamna Muscă?”.
“Da.”
“Aici domnul Plici!”

De fiecare dată cînd mă închideam în cabină şi ridicam receptorul, aveam sentimentul că intru într-un univers populat cu organisme stranii, în forme microbiene şi stadiu larvar, pe care le zgîndăream cu vocea mea hotărîtă. Intram decis să le curm suferinţa, smulgînd una cîte una celulele lor parazite şi azvîrlindu-le în neant, departe de lumea vie în care voiam să trăiesc şi unde nu-şi găseau locul. Înarmat cu un pumn de fise de 25 de bani, începeam curăţenia. Aveam de unde alege. Nume discrete, temperate de-un diminutiv bine ales: Curuţ, Coinac, Muică, Sulică. Sau nume grele, cu sonorităţi cinstite şi bărbăteşti: Pulătan, Cacoveanu, Crăcea, Lăbău.

“Alo, sărut mîinile, doamna Pulătan?”
Sau:
“Insist să vorbesc cu domnul Lăbău”.

Făceam parte dintr-o specie pe cît de pitorească, pe-atît de rudimentară, în botezarea căreia cine ştie ce arhitecţi onomastici, răpuşi de-alcool şi plictiseală, se întrecuseră în glume pe vremuri imemoriale. Tovarăşul Beţivu, conu’ Tîrnăcop şi duduia Pulpea alcătuiau marea familie a degeneraţilor veseli, pregătită să debarce dintr-o epocă într-alta. Răsfoiam paginile gălbejite, încercînd să pricep ce accident istoric mă făcuse coleg de existenţă cu Urecheatu, Ţugui, Mătreaţă sau Mucileanu. Nume crîncene, scoase din negura timpurilor ca dintr-un cazan cu păcură, mă însoţeau în drumul luminos spre comunism: Mîzdran, Dîrdîiac, Tîrţopan, Brăcăcilă, Frecăuţeanu erau tovarăşii mei, alături de Huţuţui, Găgăluţă, Hălălău, Buţuţoiu şi Scuipan. Se adunaseră atît de mulţi, că pierdeai şirul. Ieşeau din toate părţile, se revărsau de pe foaia de hîrtie cu dezinvoltura muncitorilor zămisliţi dintr-o eroare a naturii şi-apoi scuipaţi din mlaştinile istoriei tocmai în “epoca de aur”, unde aveau să trăiască ani buni, fericiţi. Îi priveam cu groază şi simpatie, aproape că-mi venea să-i adun şi să-i căsătoresc între ei: doamna Pîrţac cu domnul Căcană, tovarăşa Poponete şi tovarăşul Flocea, tanti Fufă şi nenea Găureanu. O nuntă uriaşă, prostească, superbă, cu milioane de invitaţi doborîţi de solemnitatea momentului.

de trei ori in viata mea am vazut delfini in salbaticie. de fiecare data in marea neagra. prima data intre 1995 - 1997 in Costinesti cand eram intr-o excursie acolo impreuna cu colegii din liceu. a doua oara cand eram la pescuit de guvizi impreuna cu bunicul meu pe digul de la Pescarie din Constanta. asta s-a intamplat intre 1999 - 2002 cand eram prin facultate. a treia oara s-a intamplat ieri.

inainte sa plecam duminica spre bucuresti ne-am oprit sa mai facem o baie. era in jur de ora 19:00. locul ales este unul mai retras si mai linistit. pentru constanteni, locul respectiv se afla in dreptul fostei cofetarii Trandafirul. aici mancam cel mai bun profiterol din Constanta. pentru necunoscatori, in dreptul numarului 68 de pe Bulevardul Mamaia. delfinii au aparut putin dupa geamandura intr-un loc in care inotasem cu cateva minute mai devreme. mi s-au parut tineri si tematori pentru ca nu s-au apropiat mai mult de mal. joaca lor nu a durat mai mult de cateva minute, dupa care s-au retras in larg.

zilele urmatoare sper sa apuc sa va povestesc despre rutele ocolitoare dintre bucuresti si constanta care pot sa va salveze cateva ore pierdute in trafic in drumul spre mare…