balBlog

aseara am avut bilete la thievery in al treilea rand de la scena, central. am fost la 7 in fata intrarii, iar concertul a inceput la 9. in vremea asta s-au scurs inauntru multimi peste multimi. cand stateam pe treptele din fata cladirii am constatat ca nimerisem in plina sedinta a miscarii rasta din bucuresti. va zic, daca au lipsit 2-3 rasta de la concert e mult.
sala palatului ne-a ramas din alte vremuri, la toaleta te simti ca intr-o tabara scolareasca (daca vreti sa va aduceti aminte de oglinzile mari, dreptunghiulare, cu marginile ciobite acolo e locul). culoarea decorului e maro deschis-incarcat, pe scari mai e intins inca covorul rosu pentru marile vedete ale folclorului romanesc.
scena e pregatita pentru grandioase ansambluri populare de flacai voinici care dau drumul la strigaturi in timp ce topaie tinandu-se pe dupa umeri.

thievery corporation mergea in aer liber, organizatorii au mutat actiunea inauntru profitand de faptul ca stefan banica are concerte abia de craciun. muntel ne-a povestit ca artistul rock’n'roll face sali pline patru zile la rand, numarul amatorilor de muzica de calitate fiind in continua crestere in bucuresti.

aseara erau insa altfel de oameni la concert. dupa toata asteptarea aia lunga (cu un intermezzo despre foametea din lume si incalzirea climei in nepal), s-au stins luminile si s-a auzit sound the alarm, apoi lebanese blonde. fiind foarte aproape de scena am crezut fie c-o sa surzim, fie ca o sa fim proiectati in spate. n-a fost cazul.
personajele de pe scena, in afara celor doua figuri centrale, s-au dispus in evantai. la saxofon un dj muggs care scutura obsesiv din degete. langa el, la trompeta, un domn cu profil de pastorita elvetiana (ochelari si codite impletite lungi). in fata fanfarei se desfasura un chitarist american gen bruce springsteen, interpret pasional dar si melancolic-distant (abuza de prabusirea mainii drepte peste corzi, o tinea o vreme acolo pentru a lasa sunetul sa vibreze dupa care descria o pirueta si revenea in pozitia de start). chitaristul folosea in unele piese, din pozitia sezut, un instrument oriental lung si cu corzi. nu stiu sa-l numesc desi e destul de comun.
in dreapta americanului, la chitara bass, un amazonian cu parul lung, descult si la costum, incontinuu agitat. langa el, doi percutionisti spectaculosi, unul amerindian, celalalt, un domn trecut de prima tinerete, imbracat ca un chinez care face dimineata gimanstica in parc. cel din urma s-a simtit bine in bucuresti, a luat microfonul in cateva randuri, a cantat sapiential, cu aratatorul in sus, ba a si dat cateva ocoluri de scena.
in afara instrumentistilor, au mai intrat in prim plan mai multi solisti si o dansatoare orientala. impresia mea este ca unduirile ei n-au produs mare senzatie in capitala noastra, loc al desfraului oriental pe muzici turcesti. in schimb tinuta, costumul, fluturatul din esarfa-evantai-curcubeu au fost de efect.

treaba cea mai buna au facut-o, fireste, doi baieti de treaba din washington. unul era zion si celalalt avea casca coloniala cu steagul senegalului sau al ghanei (aici sunt mereu in confuzie). concluzia mea este ca foarte multe personaje pe care m-am straduit sa le schitez aici n-ar fi trecut de controlul pasapoartelor in minsk, belarus.

sa ne intoarcem acum catre sala. dupa prima piesa a inceput un soi de foiala, de neliniste. rand pe rand se ridicau spectatori dantausi binedispusi. se formau grupuri. asa cum debuteaza orice rascoala populara, asa si razmerita noastra se intindea de la rand la rand, de la sector la sector. in putina vreme dantausii ocupasera scarile si se incolonau pentru dans. un sarpe uman (sau o caracatita?) cobora din intunericul scenei si se intindea prin orice loc care inainte fusese liber. tinerii exultau.
de aia zic ca nu a fost potrivita sala pentru un asemenea concert. stand aproape de scena, oamenii din fata noastra nu prea au gasit de cuviinta sa se ridice pentru dans. dar mie imi era frica si pana la urma s-a intamplat. fata din fata mea s-a uitat in stanga si dreapta, apoi s-a smucit si a tasnit in picioare. e drept ca o
vazusem inainte de a incepe concertul si ma gandeam ca nu te poti astepta la lucruri bune din partea ei. certata cu simtul ridicolului si cu cel al masurii, a dezvoltat un dans convulsiv plin de figuri caraghioase. in primul rand, ea nu dansa pe ritmul melodiei in curs ci pe unul mult mai alert. isi indoia corpul de la jumatate si se apleca ca o cumpana de fantana insotind balansul cu tipete de satisfactie adresate solistilor. invartea mainile in aer descriind S-uri si O-uri, le ducea incolo si-ncoace. totul era spasmodic. te apuca si rasul, zau. intre ea si restul oamenilor care savurau spectacolul in mod dansant era o cale tare lunga.
sa vedem ce se mai intampla estimp pe scena. o domnisoara capitalista din washington s-a produs cu mare succes in franceza (inclusiv pe shadows of ourselves). a venit intr-o rochie mov cu  o palarie pampon prinsa in par si cauta in timbru si miscari etalarea gratiei. ni s-a parut personajul cu vocea cea mai buna a serii. in alt registru am avut parte de o solista din guyana si de o alta din brazilia (genul fitness-voleibalista) care a dat glas tulburator piesei exilio (cu publicul pus pe fredonat).

cei doi cantareti de culoare despre care va povesteam pe la inceputuri au facut senzatie pe warning shots si a thievery number. tot ei ne-au povestit ca, batand lumea in lung si-n lat, au perceput niste bad financial vibration. drept urmare fuck bush, the politicians and the bankers. publicul a rezonat bine, public tanar si razvratit. ma intreb cum s-a simtit tipa de la alphabank care ne-a dat noua creditul de casa si care se afla in public. trebuie sa fii atent la sentimentele oamenilor.

thievery au fost omenosi si au revenit pentru doua bisuri, primul dintre ele lung. la momentul respectiv eram, ca toata sala, in picioare si ne bataiam. au fost chemate fete pe scena. dementa din fata noastra s-a oferit prima, cat ai zice peste era printre cantareti si producea caraghioslac pentru intreg publicul. ca ea, alte cateva.

am plecat fericit de la concert si fredonand, astea sunt semnele ca am fost prins si subjugat de atmosfera. muzica buna cu tot izul socialist (si de amor), iar noul album promovat in turneul din toamna asta e remarcabil.

in bucuresti, 15 octombrie, sala palatului

poate va avea un alt destin decat air.

al doilea lucru, underlondon fest, 13 noiembrie, fabrica.

ascult des radio guerrilla. aproape la fel de des cum ma tarasc cu masina prin bucuresti. ieri dimineata, putin inainte de ora 8:00 am ascultat o melodie foarte inspiranta avand in vedere nunta care urmeaza inainte de sfarsitul anului. chiar incercam sa construim playlist-ul cat mai din timp pentru a fi siguri ca totul va fi in ordine. aflarea numelui melodiei si a interpretului este foarte simpla: pui un mesaj pe forum la radio guerrilla cu data si ora exacta la care ai auzit melodia:

forum radio guerrilla

asa ca pana dupa-amiaza am aflat despre ce este vorba, Jully Black - Seven Day Fool:

“Politica românească a căpătat un sunet propriu, care e numai al ei: are monotonia sterilă, vulgară, agresivă şi exasperantă a muzicii rap.”

H.-R. Patapievici

asta se intampla cand sunt promovati excesiv 50 cent si p-diddy.

pe de alta parte, ma intreb ce parere o fi avand puya despre eseistica.

sambata seara am fost la concertul massive attack. desigur, daca saptamana viitoare ar canta iar, ne-am duce sa-i revedem. tomesco nu este foarte umblat la concerte in aer liber, are oroare de inghesuiala si de multimi. mi se trage de la petrecerea anuala a orasului baia mare, sarbatoarea castanelor, prilej cu care mai toti barbatii orasului tin sa se dristeze, deci sa urineze, pe langa blocul meu.

la massive attack m-am simtit bine (m-am batait, am dansat) pentru ca a fost respirabil. fara imbulzeala ca la meci, fara frecat de coate si fara calcat pe bombeuri. singurul dezavantaj: fumul suflat in ceafa, in ureche si ochi de catre cei din apropiere care pufaiau cu mainile aplaudand prin aer.

in deschidere martina topley bird impreuna cu un percutionist-clown imbracat ca un docher-mim

.

am ascultat-o pe martina toata saptamana trecuta si am realizat ca ar putea fi o solutie pentru nunta mea. desigur, nu in prim plan ci asigurand fundalul sonor pentru momentele cand invitatii mananca (in loc de cafe concerto cum vrea dj-ul sa puna). exagerez, martina a fost fermecatoare afisand o gratie ludica in comunicarea cu publicul cum la noi nu prea vezi (voi o sa ziceti ca si nikita din bucuresti ar putea fi in stare de asa ceva, iar eu n-o sa va contrazic).

a plecat martina si a venit seara. lumea s-a imprastiat sa-si ia bere, sa stea la coada la toaleta. apoi s-a plictisit, a fluierat, a aplaudat pana cand massive attack s-au indurat sa vina. cum scrie si pe siteurile romanesti (un altul si un al treilea) au fost doua ore si ceva de buna dispozitie. lumini care sigur l-ar fi incantat pe manolo pentru o muzica hipnotica cum le place comentatorilor romani sa spuna:

massive attack, muzica electronica de concert, fredonabila dar extem de variata si surprinzatoare. show remarcabil.

au avut doua soliste, yolanda (neagra ca o ugandeza, puternica si cu voce plina) si stephanie (blonda delicata imbracata in alb de scolarita). evident, in plan melodic contrastul a fost unfinished sympathy de la yolanda:

vs teardrop-ul lui stephanie:

in doua ore n-au intrat toate piesele (au fost si cateva de pe noul album), in jur strigau oamenii dupa melodiile lor favorite. au fost doua bisuri si totul s-a incheiat in gri dens cu karmakoma:

pe langa agitatia scenica, am stat cu ochii vreo 15 minute pe mesaje in limba romana derulate pe ecranele din fundal. activism de background pentru demnitatea conditiei umane, ipocrizia sistemelor democratice consacrate, superficiliatatea temelor de interes zilnic. n-a fost exagerat, nu s-a oprit concertul ca sa strigam toti anti-bush.

asta a fost massive attack. gust bun si suntem cu ochii in zare dupa air. dilema de sfarsit de vara a bucuresteanului va fi la ce sa se duca pe 19 septembrie: air sau snoop? dar astea toate nu conteaza in cazul in care se va organiza un nou mega concert de manea in centrul orasului. acolo, in loc de “safe from harm”, se va canta “pumnii mei minte nu are” (florin maimuta). oras al contrastelor, bucuresti ce mult te iubim si cat de amuzati ne simtim.

cea mai ascultata melodie de mine in ultimele saptamani este i miss you cantata de blink-182. nu este o melodie foarte noua. a fost lansata in 2003 pe albumul ce poarta numele trupei - blink-182. in februarie 2004 a fost lansata ca si al doilea single de pe album. iar in 2005 a aparut si pe albumul greatest hits.
cateva cuvinte despre trupa: s-a format in 1992 si s-a despartit in 2005. mi s-a parut interesanta originea numelui trupei. astfel, initial trupa s-a numit blink. ulterior au aflat ca un artist irlandez folosea deja aceasta denumire, asa ca au adaugat numarul 182 care semnifica de cate ori rosteste al pacino cuvantul fuck in filmul scarface.

sper ca v-am convins sa (re)ascultati melodia sau sa (re)vedeti videoclipul:

am dat azi peste un link care mi-a dat ideea acestui entry.

desi multi n-o cred, inainte de ‘89 vedetele erau la mai mare pret decat acum. pe vremea aceea era penurie de vedete, nu le gaseai pe toate gardurile. chiar daca ele nu aveau publicitatea sufocanta de acum, poporul dezvolta un cult pentru numele mari. cantaretii si fotbalistii erau starurile societatii. cei care cunosteau personal o vedeta sau avusesera de-a face cu una, erau la randul lor niste vedete, sa le ziceam semizei.

o sa va dau cateva exemple din copilaria mea. la parterul blocului il aveam pe prietenul de joaca dani tataran. unchiul sau era fotbalist de prima divizie, evoluase meciuri bune si la steaua in perioada de glorie a anilor ‘80. asta e insa nimic pe langa ce nas de botez avea acest baiat. va rog sa va tineti respiratia, este vorba despre supereroul helmuth duckadam. acum incercati sa va imaginati cu ce bagaj de imagine venea prietenul nostru la fotbal si cum culegea privirile admirative in timpul discutiilor de la scara blocului.

al doilea exemplu intra in categoria “prieteni de familie”. familia cojocaru frecventa des litoralul si festivalurile de la teatrul de vara costinesti. in vizitele noastre la acesti prieteni, era de multe ori pusa in scena urmatoarea secventa cu copilul gazdelor: “iti amintesti tu cand te-a luat florin piersic in brate si ti-a spus nu stiu ce? nu-ti amintesti ca erai mic.” urma apoi intamplarea cu la fel de pretuitul mihai constantinescu.

in fine, ca sa vedeti ca existau si vedete locale, in timp ce muritorii aveau doar un simplu disc cu vestita solista de muzica populara angela buciu, o vecina de pe scara era posesoarea discurilor cu autograf si dedicatie. plus ca manipula linistit sintagme de genul: “ieri m-am vazut cu angela buciu.” ce prestanta!

revenind la articolul pomenit la inceput, spectaculoase si demne de povestit cunoscutilor sunt acele intalniri perfect intamplatoare, in decoruri dintre cele mai banale, dar transformate de prezenta unei vedete.
in cazul meu, iata care au fost ele. vara lui ‘92, tabara la mare, ora mesei. apare un elicopter care s-a dovedit a fi cel prezidential. iliescu apare, soarele rasare, veti zice. de fapt era miezul zilei si o vreme torida. monstrul s-a dat jos si a inspectat cladirile taberei. lume ca la urs, copii impingandu-se sa bata cuba cu mai-marele. din motive lesne de inteles nu-mi amintesc sa fi fost printre ei.

trec anii si suntem in primavara lui ‘94, sambata dimineata, centrul vechi al orasului, eu intorcandu-ma de la meditatia de gramatica pentru examenul de liceu. in fata mea se plimbau zambitori si relaxati emil constantinescu si ion diaconescu. in vremea respectiva cele doua personaje erau figuri foarte respectate, in care lumea isi punea increderea ca vor putea rasturna regimul iliescian. plin de constiinta politica, imi pregatesc in minte formula de adresare, doua intrebari si o incurajare. pornesc la atac spre grupul celor doi hotarat sa-mi arat sprijinul pentru directia politica reprezentata de ei. am ramas insa blocat in intentia asta neputand sa le vorbesc. tot ce am putut face a fost sa le arat un zambet larg si apoi sa trec mai departe. cred ca m-a intimidat vocea lui diaconescu. aveam sa-mi reprosez lipsa de actiune multa vreme dupa aceea.

primul an de facultate. bateam cu drogo studenteste si pe jos drumul spre (si mai ales dinspre) studio martin, punct obligatoriu pentru orice tanar emancipat din bucuresti. la prima aventura de felul asta, am avut probleme la intrare cu un bodyguard care ne-a legitimat banuindu-ne ca suntem din bacau. trecand peste rusinea ca trebuie sa arati buletinul ca sa intri in club, ramane nedumerirea de unde pana unde bacau? in fine, fiind din baia mare, a fost ok sa intram. ne-am pus la bar inspectand locul si audienta. in timp ce consumam berea, au aparut langa noi cei din trupa class. in vremea cand formatiile din romania nu produceau mai mult de zece videoclipuri pe an, class era o trupa nonconformista care umplea, pe langa difuzoare, copertile revistelor glossy din acele timpuri. deja era o seara reusita care urma sa-si atinga apogeul printr-o convorbire lejera pe care am purtat-o cu blonda de la class. o redau in continuare: “poti sa-ti retragi putin mana ca sa-mi iau geaca?” (fuma sprijindu-si cotul pe haina mea). nu mi-a raspuns nimic, muzica era oricum foarte tare, dar am putut sa-mi iau geaca si sa plec acasa.

in bucrestiul de azi, prezenta cotidiana a vedetelor in mijlocul vietii noastre este un datum. nu mai inseamna nimic sa te tragi in poza cu un stefan banica, sa-l bati pe umar in club pe pepe (aliteratia o dedic amicului adelio), sa bei un pahar de sampanie langa liiceanu sau sa-l vezi pe dinescu din masina. de aceea nu v-am povestit si intalnirea din gara de nord cu marele nume al fotbalului romanesc, zoltan ritli.

a sosit vremea sa intram in randul chinei si letoniei.

air vine sa cante in bucuresti in 19 septembrie, exact la o zi dupa ce ma intorc din vacanta . fiindca romania e cu cel putin 10 ani in urma, succesul lor va fi garantat. bucurestiul va fi punct de plecare sau cap compas pentru un turneu mondialissim care va trece la fel de neobservat precum eforturile celor catorva soferi din capitala care se chinuie sa respecte regulile de circulatie nedepasind pe linia de tramvai.

prin urmare, in loc sa dau de hip-hop marpha 4, la circul de stat voi gasi air. parca il vad pe tomi cu zambetul lui larg cum insera cd-ul cu moon safari in masinaria lui, asteptand sa citeasca pe fetele noastre intai surpinderea, apoi incantarea si la final destinderea. asadar cateva din gandurile mele vor zbura catre canapeaua lui tomi si diuta din anul 2000.

massive attack pe 2 august. stirea e intr-un cotidian central.

eram in bucuresti in primii ani de facultate, 1999 - 2000. prima mea gagica din facultate, claudia, m-a dus intr-o zi la un concert la teatrul ion creanga din amzei. au cantat atunci iris si vama veche. mi-a placut mult vama veche. de atunci am ramas un ascultator fidel. cantau exact despre stilul nostru de viata. iubeau marea la fel ca si mine care sunt nascut in constanta. am fost ulterior la fiecare lansare de album si la numeroase concerte. atmosfera creata live mi se pare impresionanta. cantecele lor au rasunat in boxele mele in timpul fiecarui drum bucuresti - constanta, si credeti-ma ca am facut peste o suta de astfel de drumuri.

discografie:

1998 - Nu am chef azi	1999 - Vama Veche
2000 - Nu ne mai trageti pe dreapta (single)	2002 - Am sa ma intorc barbat
2006 - Fericire in rate

in 2006 trupa vama veche se destrama. ulterior, apar doua formatii noi: vama si trupa veche. nu prea am urmarit barfele din perioada respectiva si nu stiu ce s-a intamplat. am urmarit in continuare evolutia trupei vama, cea in care canta in continuare tudor chirila. iata ca au lansat primul album. deocamdata doar prin SMS. trimiti un SMS, esti taxat cu aproximativ 4 EURO si primesti un cod. intri pe site, bagi codul si descarci tot albumul. super original! vreau sa zic ca acest lucru chiar m-a determinat sa nu folosesc DC++ sau altceva asemanator ca sa fac rost de album si sa-l ascult. iar lansarea clasica va avea loc pe 6 iunie la Arenele Romane. imi pare rau ca nu pot ajunge. o sa fiu in constanta ca sa sarbatoresc 10 ani de la absolvirea liceului.

mai multe detalii: vamamusic.ro

trebuie sa-mi exprim insa mirarea fata de utilizarea SMS-urilor si a internetului de catre chirila pentru lansarea albumului! cu ceva timp in urma se declara total impotriva erei digitale prin albumul ‘fericirea in rate’. sa fi fost vorba de ratiuni comerciale sau l-o fi razgandit andreea?