balBlog

in seara asta va fi servit ultimul episod nisa. incet-incet am ramas singurul cititor al blogului, fiinta duala, autor/lecturant, obiectivat prin autoreferentialitate etc.

multe planuri sunt nascute pentru a sfarsi in plictisita renuntare, ce e azi atragator, maine devine desuet si ridicol. timpul curge repede si balblog, in forma sa din ce in ce mai goala, tine pasul prin lipsa articolelor. tocmai de aceea trebuie sa pun capat istoriei despre vacanta azurie, alte subiecte se vor inghesui la rand. nunta lui manolo tine capul de afis al sfarsitului de luna, sper sa fie prezenti cronicarii potriviti pentru a-l consemna.
dupa cum am spus si alta data, ziua nicoisiana debuteaza in cel mai fericit mod cu o baie matinala. cand in prelungirea ei apare ideea unei vizite la marineland-ul din biot, putem deja vorbi despre un lucru iesit din monotona succesiune a zilelor de vacanta intr-o statiune la mare. marineland e o statiune balneara pentru pinguini si foci, lei de mare si rechini, balene si pisici de mare. leii de mare par uriasi si fac tare mult zgomot. locul lor de joaca era un lac cu bazine tip grota pe margine. pe acolo mustaceau si urlau in gura mare, se muscau de gat si se incolaceau. pinguinii, in schimb, erau linistiti si aveau in general pozitii statice (de grup). daca pe leii de mare as putea sa-i compar cu fotbalisti bezmetici, pinguinii ar fi galeria care mesteca absent seminte.

dupa pinguini, un coridor acoperit si intunecat plin de acvarii. a fost cea mai apropiata experienta a mea de scuba diving. am dat nas in nas cu piranha (evident a fost deconspirata enormitatea legendei lor de pesti carnivori, singurele victime cunoscute pana zi fiind doi soldati sud-americani disparuti intr-o noapte pe amazon). prin celelalte acvarii isi roteau haotic ochii si corpurile pesti mediteraneeni, de la tropice, de la ecuator si din restul lumii, colorati ca niste papagali, majoritatea plati ca niste clatite, galbeni, verzi, portocalii si rosii, vargati, transparenti, cu excrescente, apofize si bose halucinante, cozi de cinci ori cat trupul, inotatoare tip furculita sau umbrela, pesti camuflati, pestele piatra, pesti care rasareau ca niste acadele din nisip, pesti care inotau cu capul in jos, pesti care nu pot trai decat in grup, infioratorul peste scorpion, pestele arici, pisici de mare cu ochi giganti (ii simt dezamagiti pe cei care se aseptau la comparatia cu o minge), crustacee agile, crabi deznadajduiti, caracatite holbate, sepii inotand in directia gresita.
scapand din inghesuiala pestilor am iesit la lumina pentru spectacolul delfinilor. reprezentatie de elita. nu mai vazusem asa ceva niciodata, am ramas stupefiat si aplaudam ca un copil mic la circ. au inceput delfinii aia zambareti sa alerge in lungul si latul unui bazin imens, sa se arunce in piruete aeriene in toate planurile si planele, sa prinda inele si mingi din zbor, sa le paseze inapoi cu dexteritate, sa plimbe dresori pe nas sau pe burta, sa se dea de ceasul mortii plutind in deriva pentru a tasni in urmatoarea clipa in vazduh, sa aplaude cu coada, sa faca salturi peste cap, sa parcurga intreg bazinul inotand vertical. sa nu mai zic de sincronizari si antisimetrii, de figuri geometrice desenate in aer sau apa. ceva special, va zic. ii simteam pe ceilalti spectatori ca au iesit cu acelasi gand de la reprezentatie.
dupa delfini am fost sa vedem orcile. de data asta bazinul era de un catralion de ori mai mare si mai adanc. balenele au aparut din dosul unor porti peste care se proiecta apa in forma de evantai. orcile s-au dovedit ascultatoare, faceau si ele piruete sau back-flip-uri in aer cu deosebirea ca la aterizare zbura apa in intreg
amfiteatrul si zgomotul lor era dublat de cel al entuziasmului popular. apoi au inceput cu plonjoanele pe terasele de ciment din jurul bazinului. se avantau in sarituri de la distanta si franau pe terasa la nivelul abdomenului. zilele trecute am citit in national geographic ca manevra asta e una plina de succes si in
salbaticie unde orcile vaneaza lei de mare plonjand pe plaja. figura zilei a fost creata de un dresor indraznet care s-a lipit de botul unei balene si s-a scufundat cam la cinci metri dupa care orca a luat-o la goana cu omul in fata proiectandu-l la suprafata in ultima clipa inaintea impactului cu terasa. cate aplauze au curs atunci nu s-au pomenit de la plenarele dinainte de 89. omul si balena, parteneriat de succes.

iesind de la balene cu capetele scutarand a neincredere, am ratacit putin pana sa dam de rechinitoriul de la marineland. bazinul plin cu ferocitati are in centru un culoar prin care se plimba vizitatorii care nu mai stiu incotro sa indrepte privirea. va amintiti desigur celebrele versuri la stanga rechini, la dreapta rechini, te uiti fara sa vrei. rechinii astia inoata mai repede decat te duce gandul. cand ridici capul si vezi deasupra ta ditamai rechinul cu botul muscat din cine stie ce incaierare exista infima posibilitate de a simti fiori. mai ales ca in furnicarul ala de bestii mai sunt si exemplare uriase care se misca alene dar cu care te poti trezi in spate pe nesimtite. noroc cu peretele de sticla. dintre toti rechinii astia mancaciosi, doar vreo cinci specii ataca omul si doar trei ucid. am vazut obiecte recuperate din burta rechinilor, de la costum de scafandru la motor de barca, toate lopetile, paramele, ancorele si cutiile din lume.

ziua de marineland s-a terminat cu spectacolul focilor. e greu sa te lasi impresionat de foci dupa ce ai vazut balene valsand, dar de amuzat e mai usor. focile dansau, umblau si gesticulau ca niste fiinte umane. sunt convins ca ele ar trece neobservate in fauna ratb din bucuresti.

poate v-ati astepta ca povestea sa se franga aici si tomesco sa nu-si incheie expunerea. v-ati gasit! am citit patericul si am gasit acolo pilda lui avva ioan cel pitic care a fost pus sa infiga un bat in desert si sa-l ude pana va incolti. si l-a udat avva ioan timp de trei ani de zile pana batul a prins radacini si a infrunzit. folositi pilda asta de staruinta in credinta (si de refuzare a absurdului, de acceptare a incercarii) cum puteti voi mai bine, de pilda rezistand pana la finalul acestui entry.

penultima zi de nisa a fost egala cu o croaziera la monaco cu vaporasul. pe uscat, cu trenul, drumul tine o jumatate de ora, cu vaporasul au fost 45 de minute. la imbarcare am dat peste o pereche de romani care, fireste, s-au pozitionat in asa fel la coada incat au fost primii care au reusit sa intre pe vas. yacht-ul avea
etaj descoperit si am stat acolo in bataia vantului cu un pahar de vin in mana ascultand capitanul perorand voios si glumet in 4 limbi despre coasta franceza, povestind despre vila lui sean connery, a lui bono, a patronului ferrari, a lui x si-a lui y. eu am o memorie extrem de sfaramicioasa in ce priveste numele vedetelor de film, asta pentru ca numele de jucatori de fotbal ocupa toate conexiunile interneuronale. dar stiu ca am cascat gura la palate galbene cu roz si cu turnuri, la gradini etajate in terase, piscine sapate in stanci artificiale. la cele mai multe case de vacanta accesul nu se putea face decat de pe mare. am mai vazut yacht-uri garla, cel negru si zvelt al lui bill gates, cel dominant al lui ambramburici (era o zi frumoasa si o mare plina de staruri).
monaco are doua porturi, noi am adastat in cel mai mic. de cum se termina nisa si incepe principaute-ul, rasar cladirile foarte inalte. orasul e construit pe cinci-sase niveluri, trebuie sa urci incontinuu ca sa ajungi de la unul la altul sau sa iei liftul din loc in loc. pe strazi stau la indemana defibrilatoare in caz ca-ti urca pulsul mai mult decat pasii.
dupa o catarare serioasa am reusit sa dam de palatul lui albert de monaco. steagul era sus, semn cert ca alteta regala era acasa. am fost contemporani si cu magnificul moment in care a plecat de acasa intr-o coloana de masini sticloase. probabil a mers in curtea blocului, ca noi toti, deoarece langa palat se intinde o
gradina exotica cu arbusti din toate tarile lumii, cactusi mexicani (aici ma vad in imposibilitea continuarii enumerarii pentru ca nu stiu cum se numeau copacii din africa de sud, argentina, tazmania, japonia si finlanda si nici notite nu mi-am luat).
locul unde turistii fac coada in monaco este catedrala cu mormintele printilor si principeselor si cu locul de promenada la ramasitele lui grace kelly. monaco=grace kelly, marturie stau stazi, cladiri, muzee, hotel, restaurante.

oceanograful (realizat de jacques-yves) din monaco reprezinta episodul doi din intalnirea cu pestii de pe coasta de azur. puteti sa recititi descrierea de la marineland in caz ca v-a scapat ceva. atata doar ca aici era o abordare mai stiintifica, puteai sa afli ce pesti traiesc in adancurile marilor planetare la diferite adancimi.
vazut de pe mare oceanograful e extrem de spectaculos (construit direct pe stanca), pare un gigant sprijinit pe picioarele care coboara in apa.

nota aparte: acum doua saptamani un sofer din mexic a dat cu camionul peste un elefant scapat de la circ. n-am avut timp sa scriu un articol pe tema asta.

sa revenim la oile noastre din monaco. am facut plimbari prin parcuri si gradini, pe asfalt si pe langa port, am vazut masini stralucitoare. popas in fata cazinoului, toata zona e remarcabila, cladirile si gradinile cu oglinzi si fantani arteziene din fata.
dupa o incursiune printre pipernicirile din gradina japoneza, mi-am dat jos tricoul printre milionarii monegasci si am sarit in apa pentru o baie in singura zona din monte-carlo amenajata pentru asa ceva.

marturisire: credeti-ma ca m-au lasat puterile sa povestesc si ultima zi de vacanta. am fost la muzeul de arta ca sa vedem impresionisti si pointilisti si am sfarsit prin a-l admira pe raoul dufy si pe macabrul gustav mossa (recomand acest pictor inspectoratului de politie din timis care urmareste tinerii emo din oras). in fiecare tabloul al lui mossa cineva (de obicei o suava domnita) sangereaza sau este strapuns.

in noaptea in care am ajuns in bucuresti am avut un conflict cu taximetristii, iar incepand cu a doua zi nu mai curgea apa calda.

Tags: albert de monaco, balene, croaziera, delfini, marineland, monaco, monte-carlo, nisa, oceanograf

This entry was posted on Monday, October 13th, 2008 at 21:54 and is filed under Calatorii. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.